Dacă ați avut vreodată o discuție legată de metodele de încălzire a locuinței, cu siguranță a apărut la un moment dat și subiectul de încălzire prin pardoseală (ÎP), despre care lumea nu știe foarte multe.

Oricând analizați și puneți în balanță avantajele și dezavantajele unui produs, fie că este o mașină noua, un aparat electrocasnic sau un simplu calorifer, este bine să cereți părerea cuiva care are experiență și poate da sfaturi avizate.

Când vine vorba despre avantajele încălzirii în pardoseală, par să existe o sumedenie de păreri pro și contra despre acest subiect și un număr mare de oameni care au impresia ca știu despre ce vorbesc.

Consider că a venit vremea să facem o analiză serioasă legată de ce e nou in domeniul încălzirii prin pardoseală, și despre avantajele (dacă acestea chiar există) pe care le poate aduce.

Cum funcționează încălzirea prin pardoseală?

Inovația pe care o aduce încălzirea prin pardoseală e că, în fapt, transformă întreaga podea intr-un mare calorifer cald si confortabil.

Pe măsură ce temperatura pardoselii crește deasupra celei ambientale, căldura este degajată uniform pe toată suprafața podelei creând o atmosferă plăcută și primitoare în toată casa.

Felul în care funcționează e cu atât mai interesant – deoarece suprafața este mult mai mare decât ar putea acoperi un calorifer, temperatura nu trebuie sa fie la fel de crescută pentru a crea același confort, fiind astfel mai eficientă.

Există două tipuri de încălzire prin pardoseală.

  • încălzire prin pardoseală bazată pe un circuit de țevi prin care circulă apa caldă,
  • încălzire prin pardoseală cu un covor de fire electrice ce poate fi montat sub gresie sau chiar podea.

Este încălzirea prin pardoseală mai scumpă?

Această variantă de încălzire este, aproape in orice situație, ușor mai scumpă decât alte metode clasice de încălzire deoarece necesită mai multe materiale și ore de muncă.

Ai putea scădea din costuri făcând singur o parte din treabă.

În medie, prețul pentru încălzirea prin pardoseală este între 25 si 33 euro/m2.

O cale de compromis, pentru a resimți aceleași beneficii, dar cu un buget mai redus, ar fi sa instalezi încălzirea prin pardoseală la parter și poate în bai, iar la etaj să apelezi la încălzirea clasică cu calorifere.

Deoarece nu petreci la fel de mult timp în dormitor, comparativ cu restul casei, nu vei avea nevoie de la fel de multă căldură.

Iar un calorifer poate încălzi camera foarte repede, fiind astfel o alternativă viabilă.

 

Este încălzirea prin pardoseală mai eficientă?

Costurile de operare vor depinde în mare parte de varianta pe care o alegi și de eficiența sistemului, în mod special calitatea centralei termice și nivelul de izolare din locuință.

În principiu, diferența de cost este minimă între tipurile de încălzire clasice și cea prin pardoseală.

Este esențial ca pardoseala să aibă o izolație de calitate deoarece acesta influențează foarte mult eficiența încălzirii dar și costurile de funcționare.

Chiar dacă crește prețul total, este o investiție pe termen lung care merită făcută.

Încălzire prin pardoseală cu apă sau pe curent?

Aceasta-i întrebarea!

Încălzirea cu un covor electric este considerată un pic mai rapidă și ceva mai ieftină decât cea cu apă dar ambele variantele sunt viabile atât pentru întreaga casă sau doar pentru o anumită zonă.

Poți alege, de exemplu, să încălzești astfel parterul sau doar baia pentru a nu mai simți gresia rece.

Dacă încerci doar să reabilitezi un spațiu, varianta pe curent este probabil mai indicată deoarece covorașele de încălzire prin pardoseală sunt subțiri și mai ușor de manevrat decât sistemele cu apă.

De fapt, acesta este motivul pentru care multe persoane care renovează aleg această opțiune când optează pentru încălzirea prin pardoseală.

Sistemele electrice sunt disponibile în diferite stiluri și au forma unui covor ce se rulează pentru a acoperi o suprafață mai mare sau, pentru spații mai înguste, secțiuni care au firele mai libere și mai flexibile.

Cât de mult contează materialul din care e făcută pardoseala?

Încă o întrebare bună!

  • Lemnul – în general sunt două tipuri de podele din lemn: podele tehnice, cum ar fi parchetul laminat, și cele din lemn masiv.

Când vine vorba de încălzire prin pardoseală pe suprafețe acoperite cu șape recomand ca la montare să fie utilizat un strat de spumă poliuretanică de 2-3 mm pe care lemnul să stea drept și de asemenea îi lasă posibilitatea să se dilate și să se contracte în mod natural.

Podelele din lemn masiv au tendința de a se mișca mai mult decât cele laminate. Poți remedia acest lucru lăsând lemnul să se aclimatizeze în cameră pentru câteva zile înainte de a fi montat.

Ai grijă ca șapa, dar și restul spațiului, să fie uscate înainte de instalare.

Ține minte totuși că lemnul nu este cel mai bun conductor de căldură. Scândurile masive de esență tare păstrează mai bine căldura pe când cele subțiri au o eficientă mai scăzută.

Este o idee proastă să acoperi pardoseala de lemn cu multe covoare deoarece aceste împiedică degajarea căldurii.

  • Covor – dacă ai fost vreodată într-un studio de înregistrare improvizat sau ai locuit într-un apartament cu pereți subțiri știi deja că un covor izolează foarte bine (nu doar sunetele dar și căldura). Un covor gros va scădea randamentul încălzirii prin pardoseală.

Este indicat ca izolația si covorul sa nu depășească un rating de 1.5 pe scara conductivității termice deoarece asta ar presupune un număr mai mare de țevi sau cabluri pentru a compensa pierderea de căldură.

  • Plăci de piatră, dale și marmură – probabil cele mai potrivite materiale, plăcile de piatră au o mare capacitate termică fiind bune conductoare de căldură și oferind temperaturi mai mult decât plăcute la atingere.

Tăiate sau cioplite, plăcile cu dimensiuni între 25 și 50 de mm sunt montate pe un pat de adeziv special care le permite să se dilate și contacte.

Poți folosi secțiuni de grosimi diferite dar e posibile ca diferența de capacitate termică poate influența eficiența sistemului.

  • Ceramica – foarte bune pentru încălzirea prin pardoseală deoarece au o capacitate termică considerabilă, ceramica sau plăcile de teracotă sunt conductoare de căldură foarte bune. Au nevoie de un adeziv special sau de mortar compatibil cu încălzirea prin pardoseală.

Plăci PVC/Linoleum – e nevoie de un adeziv flexibil ce nu se degradează la căldură. Ai grijă să lași oprită instalația doua zile înainte și două după montare. Plăcile se așează direct pe șapă.

Voi avea nevoie de o centrală specială pentru încălzirea prin pardoseală?

Instalația de încălzire nu depinde de cât de sofisticată e centrala sau ce opțiuni adiționale are, dar performanța sistemului per total va fi dată de eficiența ei.

Faptul că obține o eficiența maximă la o temperatură mai joasă se potrivește foarte bine cu încălzirea prin pardoseală.

Ai posibilitatea să folosești și surse regenerabile de energie cum ar fi pompe de căldură sau panouri solare.

Câteva sfaturi de final

O instalație de încălzire prin pardoseală are avantaje și dezavantaje iar în final s-ar putea să nu fie chiar atât de rentabilă pe cât ai presupus la început, mai ales dacă va trebui să investești considerabil în reparații pentru podea.

Pentru casele care nu sunt folosite în timpul zilei, faptul că necesită mai mult timp pentru a atinge temperatura dorită, încălzirea prin pardoseală s-ar putea să nu reprezinte o soluție cu adevărat viabilă și trebuie ținut cont de acest lucru în luarea unei decizii.

O soluție mixtă, care combină ambele variante (încălzirea prin pardoseală si calorifere) este de multe ori cea mai buna opțiune.

O modalitate de compromis rămâne instalarea încălzirii prin pardoseală la parter și calorifere în restul locuinței.

Sper că toate aceste sfaturi îți vor fi de folos, chiar dacă nu te decizi sa faci acest pas, măcar vei putea să te lauzi cu aceste cunoștințe la viitoarea petrecere la care mergi.

 

Credit: Blog de instalatii